Tragicul an 1925 în istoria evreilor din Focșani și Județul Putna (Vrancea)

 

                                                                           arhivist Bogdan Constantin Dogaru

 

 

Organizațiile fasciste care au apărut în România după Primul Război Mondial (Liga Apărării Național Creștine, Legiunea Arhanghelului Mihail-Mișcarea Legionară) își aveau sorgintea ideologică în societățile antisemite care activaseră în Vechiul Regat în epoca lui Carol I: Asociația de luptă contra cotropirii jidovești (1869), Liga Viața (1875), Conjurația Română (1879), Alianța Anti-Israelită (1886), Liga (Secretă) Antisemită (1890). Unele dintre aceste asociații antievreiești acționau la lumina zilei, altele în secret.

            Prima organizație antisemită închegată din istoria modernă a României (cu statute clar definite și regulament de organizare și funcționare) pare a fi fost Asociația de rezistență contra cotropirii jidovești care a fost întemeiată, la sfârșitul anului 1869, la Focșani de către profesorul de la Școala Națională din oraș, Gheorghe (George) Rozali care era și directorul unui pension privat de limbi străine pe la 1852[1]. Prima adunare generală a societății s-a desfășurat la Focșani, la 14 noiembrie 1869. Comitetul de conducere era format din G. Rozali-președinte, Nicolae Voinov-vicepreședinte, N. Tipeiu și Gr. Bălănescu-secretari și A. P. Demitriu-Casier.

            La întrunirea din orașul de reședință al Județului Putna (Vrancea de astăzi) au participat delegații comitetelor antisemite din Focșani, Bacău, Bârlad, Botoșani, Huși, Iași, Roman și Târgu Ocna care se formaseră în perioada 8-14 noiembrie 1869: N. Ionescu, N. Voinov, I. Negură, C. D. Lupașcu, Vilneru, G. Leca, I. Codrescu, Armașu, C. Placa, E. Leonescu, Roseti, N. Bosie, A. Vizanti, G. Rozali, N. Tipeiu, Gr. Bălănescu, A. P. Dimitriu, D. Zamfirescu, M. Costandiniu.

            Membrii organizației se împotriveau acordării de drepturi politico-juridice evreilor (luptau contra emancipării israeliților) iar în plan economic se pronunțau pentru: interzicerea dreptului acestora de a încheia contracte cu statul pentru furnizarea diverselor produse/servicii și pentru executarea anumitor lucrări, impunerea interdicției de a lua în arendă bunuri ale statului, terenuri agricole, vămi, ocne și poduri, interzicerea așezării evreilor în comunele rurale și limitarea dreptului acestora de a comercializa băuturi spirtoase. De asemenea antisemiții se declarau împotriva proiectului guvernului român de a coloniza pe evreii recent imigrați în țară, în Sudul Basarabiei (Cahul, Ismail și Bolgrad).

            Conducerea Asociației de rezistență contra cotropirii jidovești a trimis la 11 decembrie 1869 o scrisoare primului ministru al Guvernului României, Dimitrie Ghica cerându-i să ia măsuri împotriva evreilor în spiritul rezoluțiilor adoptate de adunarea generală întrunită la Focșani[2].

Tot în reședința fostului Județ Putna (Vrancea de astăzi), la începutul lunii septembrie 1891, este atestată existența unei Ligi Antisemite. Aceasta fusese înființată la inițiativa lui Dimitrie F. Caian, profesor de limba latină la Liceul Unirea din Focșani și viitor primar al orașului (1899-1901). Din Ligă mai făceau parte profesorul de filosofie și avocatul focșănean Constantin I. Lupu[3] precum și avocatul Alexandru Brăescu, aceștia doi acuzându-l pe directorul ziarului Lupta G. Panu că ar fi fost finanțat constant de organizațiile evreiești din Focșani[4]. Mai mult chiar, conform unei mărturii publicate la 2 martie 1895 în ziarul Adevărul, Alexandru Brăescu înființase la moșia sa din Județul Putna societăți secrete (un fel de frății de cruce) formate din țărani care urmau să lupte contra evreilor[5].

Liga (Secretă) Antisemită, prin propaganda fățișă și subvesivă făcută în special în lumea rurală a avut un rol important în a impregna o direcție antisemită Răscoalei din 1907. În orășelul Panciu din Județul Putna s-a dezlănțuit un adevărat pogrom împotriva evreilor. Este important de subliniat faptul că devastările au fost declanșate de către tineri și abia ulterior continuate de țărani. În ziua de 8 martie 1907, pe la orele 11, „mai mulți băețandri de 16-18 ani au început a circula în grupuri pe strada principală a orașului și fără a fi împiedecați de nimeni s-au îndreptat spre locuința domnului Fitermann, devastându-i casa, scoțând mobilele în curte, unde le-au sfărâmat pe toate, maltratând și pe soția d-lui Fitermann”.

Ulterior au sosit în Panciu vreo 400 de țărani din comuna Străoane și alte localități de pe Valea Șușiței care au distrus toate prăvăliile evreiești de pe Strada Mare „până la Herșcovici”. Unul dintre comercianții israeliți, văzând cum i se devastează avutul a tras în aer mai multe focuri de revolver.

Țăranii, profitând de faptul că nu li se opunea nicio rezistență au început să bea prin prăvăliile devastate astfel încât, pe la orele 3 după amiaza, mulți dintre ei dormeau beți pe stradă, la sosirea armatei fiind arestați vreo 35 de indivizi. Ceilalți răsculați au staționat în apropierea liniei ferate Panciu-Mărășești, plănuind să elibereze pe tovarășii lor întemnițați.

Deși se zvonise de mai multe zile faptul că la Panciu urmau a se produce atacuri antisemite, administrația Județului Putna nu a dispus măsuri serioase de menținere a ordinii, poliția din micul orășel dispunând doar de 3-4 sergenți de oraș[6].

Sosit la fața locului, la 10 martie 1907, trimisul special al Ziarului Dimineața, a relatat următoarele:

„Aici un număr însemnat de săteni, printre cari și mulți derbedei, pătrunseră în oraș, începând să devasteze tot ce le eșia în cale”. (...)

Un grup compact de câteva sute de țărani se îndreaptă spre locuința arendașului Fitermann care era bolnav în pat. Familia acestuia, înspăimântată, a fugit. Dânsul se refugiă într-un closet de unde, travestit în haine de jandarm-ce comisarul Alexandrescu i le puse la dispoziție, reușise să scape de furia țăranilor cari au scos întreaga mobilă din casă, sfărâmând-o complect. Ușile și ferestrele au fost scoase din locurile lor și tăiate în bucăți.

De la Fitermann ceata de săteni se îndreaptă spre locuințele lui Avram Herșcovici, Coppel Herșcovici, Marcu Solomon, Kaufman, de unde toate mobilele au fost scoase, aruncate în stradă și călcate în picioare. N-au rămas în casele acestora nimic; până și burlanele de la sobă au fost sfărâmate.

Toată strada a fost apoi devastată, lucrurile ciopârțite și aruncate în noroi. Cei mai mulți (israeliți n. a.) din aceștia au fost meseriași și mici comercianți. Toți au fugit din oraș, plecând unii la Focșani, alții la Galați iar alții la București.

Din toate locuințele evreilor existente în Panciu, numai ale domnilor Blumenfeld, Korner și Weissman au rămas neatinse[7]”.

Au fost maltratate familiile lui Aron Fitermann și Marcu Solomon. De asemenea, a fost atacat de țărani și Marcu Schachter care s-a apărat cu revolverul, rănind doi săteni. În total, la Panciu au fost devastate vreo 40 de magazine și locuințe israelite și vreo 15 evrei au fost bătuți și maltratați[8].

După primul Război Mondial organizațiile antisemite s-au dezvoltat și și-au amplificat propaganda în întreaga Românie Mare.

Două evenimente majore care s-au desfășurat în prima jumătate a anului 1925 aveau să zguduie din temelii existența oarecum pașnică a evreilor din Focșani și Județul Putna: desfășurarea procesului și apoi oficierea căsătoriei religioase a viitorului șef al Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu.

În perioada 1924-1925 Mișcarea Legionară încă nu apăruse ca atare pe scena politică, Corneliu Zelea Codreanu desfășurându-și acțiunile extremiste sub cupola Ligii Apărării Național Creștine de la Iași în fruntea căreia de afla profesorul universitar A. C. Cuza, axată pe stundențimea creștină antisemită și în calitate de membru al Frăției de Cruce, organizație ultranaționalistă condusă de avocatul Amos Frâncu având centrul de putere în Țara Moților din Munții Apuseni.

            Organizația teroristă extremistă din Iași care a decis asasinarea lui Constantin Manciu era în strânsă legătură cu o altă organizație fascistă teroristă din București, ambele dirijate de Corneliu Zelea Codreanu. Acesta a convocat, în seara zilei de 15 octombrie 1924, o ședință tainică cu mai mulți studenți la Restaurantul Berindei din București, situat pe Bulevardul Carol, stabilind în mod amănunțit planul de acțiune și lista persoanelor care urmau a fi asasinate. În listă se aflau Ionel Brătianu, Alexandru Constantinescu, Generalul Văitoianu, Gh. Tătărăscu, Constantin Argetoianu, Constantin Mille, Rosenthal, Eli Bercovici și alții[9].

            Asasinarea prefectului Poliției Iași „fusese premeditată, preparată sistematic, și pusă în aplicare în urma unui vot al comitetului de conducere a acțiunii complotiștilor”. Încă din luna iunie a anului 1924, înainte de plecarea lui Manciu în concediu la Govora, Serviciul de Siguranță din Iași a trimis directorului general al Siguranței Statului de la București, Romulus Voinescu un raport cifrat foarte important. În respectivul raport confidențial șeful Siguranței din Iași, A. Panaitescu a comunicat în scris lui Romulus Voinescu că la București se făceau pregătiri pentru asasinarea prefectului Constantin Manciu. În document Panaitescu a consemnat în mod clar denumirea străzii din capitală unde își aveau sediul complotiștii, numărul ședințelor în care s-a dezbătut condamnarea la moarte, „deocamdată a prefectului C. Manciu”, precum și numele complotistului care și-a luat sarcina de a executa decizia macabră. Tânărul care a reclamat această misiune a fost Corneliu Zelea Codreanu. După depunerea jurământului solemn, el a declarat că va executa suprimarea lui Manciu dar „nu cu pumnalul, rezultatul fiind dubios” ci cu revolverul căci avea reputația de bun trăgător, garantând astfel succesul dorit.

            Raportul secret referitor la planificarea uciderii lui Manciu de către Corneliu Zelea Codreanu a fost făcut cunoscut noului prefect al Poliției Iași, colonelul C. Vasiliu abia la 6 noiembrie 1924. Impresionat de importanța și gravitatea informațiilor cuprinse în document, Vasiliu a trimis câte o copie de pe acesta miniștrilor de Interne și de Justiție precum și judecătorului instructor al Cabinetului I. M. Eșanu[10].

            Dacă așa au stat lucrurile iar Romulus Voinescu nu a dispus măsurile necesare pentru protecția lui Manciu înseamnă că asasinarea acestuia de către extremiștii de dreapta rămâne încă învăluită în mister.

            La începutul lunii februarie a anului 1925, Înalta Curte de Casație a decis ca procesul lui Corneliu Zelea Codreanu să fie judecat de Curtea cu Jurați din Focșani. Liderul studenților extremiști era trimis în judecată pentru asasinarea prefectului de poliție Manciu și pentru tentativă de omor la adresa inspectorului Eugen Clos și subcomisarului Gh. Hușanu. De asemenea au fost trimiși în judecată Ion I. Moța, Radu V. Mironovici, Ilie Gârneață, Tudosie I. Popescu și Corneliu Georgescu fiind inculpați pentru „complicitate la crimă de asasinat comisă de Corneliu Zelea Codreanu[11]”.

            Nici nu se hotărâse demult ca procesul lui Codreanu să fie judecat la Focșani căci extremiștii deja începuseră să facă presiuni asupra juraților de la Curtea cu Jurați din oraș. Astfel, la 13 februarie 1925, șeful Brigăzii de Siguranță din Focșani raporta prefectului de Putna următoarele:

            „În noaptea de 13-14 februarie cr. va sosi în localitate cu trenul accelerat nr. 702, la orele 4,5, studentul Corneliu Zelea Codreanu care va fi transferat de la Închisoarea Iași la Arestul Central din localitate, urmând a fi judecat de Curtea cu Juri a Tribunalului Putna.(...).

            De câteva zile s-au primit prin poștă, de către jurații din localitate și județ, cărți poștale scrise cu cerneală, cu următorul cuprins:

            Român, fericit vei fi dacă te vei ruga lui Dumnezeu ca eroul studențimei, Corneliu Zelea Codreanu să fie achitat de jurați la procesul din martie la Focșani în ciuda jidanilor și vânzătorilor de neam. Fapta lui nu-i vină ce e senin de vreme mai bună.

            Blestemul va ajunge pe cel care nu va scrie și trimite de 3 ori aceasta. Un Român.”

            Realizând pericolul iminent, șeful Brigăzii de Siguranță Focșani a raportat evenimentul Inspectoratului Regional de Siguranță de la Brașov, Siguranței Generale a Statului de la București precum și conducerii Diviziei 6 Infanterie din Focșani[12].

            Pe măsură ce termenul de judecată se apropia, în Județul Putna propaganda antisemită contamina mințile tinerilor care aveau să declanșeze o serie de violențe împotriva populației israelite. La 12 martie 1925, șeful Poliției Adjud, V. Apostoliu raporta prefectului că „aseară, pe la orele 9, sergentul jandarm Goran Iancu, șeful patrulei a surprins pe elevul Antonel Gheorghiu care se urcase pe casă, aruncând pietre în prăvăliile din Strada Mare; numitul elev, văzându-se surprins s-a dat jos, intrând în casă. Cazul se cercetează, dresându-se acte[13].”

            Încă din timp, în școlile publice din Focșani se lucra pe față și în ascuns la ațâțarea spiritelor printr-o intensă acțiune de propagandă. La Școla Profesională de Fete din Bulevardul Carp profesoara de muzică Nicolau învăța pe eleve Imnul studențesc antisemit Același lucru se petrecea și la Liceul de Fete din oraș aflat sub conducerea directoarei Lupu[14].

            Cu două zile înainte de procesul lui Codreanu, la cinematograful liceului de fete din Focșani mai multe eleve au împărțit manifeste „prin care se făcea apologia crimei de asasinat a lui Corneliu Zelea Codreanu și se terfelea memoria regretatului Manciu”. Printre elevele care au diseminat materialele de propagandă se numărau și cele 3 fiice ale Ministrului Muncii, Nicolae Chirculescu (membru marcant al organizației P.N.L. din Județul Putna), respectiv Chirculescu Mariana (clasa a IV-a), Chircuclescu Elena (clasa a VI-a) și Chirculeascu Amelia (clasa a VII-a). De asemenea, la împărțirea manifestelor au participat și elevele: Mihăilescu Elena (clasa a VI-a), Cernica Alexandrina (clasa a VI-a), Constantinescu Georgeta (clasa a VII-a), Mircea Elena (clasa a VI-a), Montan Nenela (clasa a VI-a). Mai mult, eleva Mihăileanu Elena a lipit pe geamurile clădirilor din apropiere fotografii reprezentându-l pe Corneliu Zelea Codreanu[15].

            Cu o zi înainte de desfășurarea procesului viitorului șef al Mișcării Legionare, la Teatrul Pastia din Focșani tensiunea plutea în aer. Grupurile de studenți colindau străzile iar studentele vindeau la prețuri derizorii broșuri, ziare, manifeste, cuprinzând o întreagă frazeologie în care se făcea apologia crimei. Apoi mii și mii de cărți ilustrate cu chipul acuzatului, pătrate de hârtie cu crucea încârligată tipărită pe ele se vindeau și se lipeau chiar pe ziduri și în prăvălii. Elevii de liceu cu ghiozdanul în mâna stângă străbăteau străzile orașului și cu mâna dreaptă scoteau discret din buzunar câte o hârtioară cu crucea încârligată tipărită și „după ce o udau cu vârful limbei” o lipeau pe un geam sau un zid. Continuându-și drumul mai departe, ei își continuau și operația. Deși în văzul autorităților, nu s-a luat nicio măsură împotriva lor.

            În cele din urmă, după mai multe discuții, oficialitățile au dispus luarea unor măsuri de ordine preventive. De la București a fost adusă o companie de jandarmi pedeștri sub comanda căpitanului Al. D. Ionescu. De asemenea, a mai fost trimis la Focșani și N. Papasotir de la Siguranța Generală a Statului din capitală pentru a veghea la menținerea liniștii. S-au ținut consfătuiri între primul procuror Alexandru Ionescu, președintele Tribunalului și Curții cu Juri Ariton Ion și șeful Poliției Orașului Focșani, Guță Iacob. În final s-a decis să se recurgă și la sprijinul unităților militare din județul Putna. Astfel au fost pregătiți de intervenție soldații din Regimentele 10 Infanterie, 4 Pionieri, 11 Artilerie și 16 Obuziere. Șeful poliției orașului a dat o ordonanță prin care se punea în vedere celor care urmau să intre în sala de judecată a Curții cu Jurați (amenajată la Teatrul Pastia) că nu vor putea pătrude înăuntru cu arme de foc chiar dacă aveau permis pentru acestea, fiind percheziționați de ofițerii de poliție de la intrare[16].

            Cu toate acestea teroarea declanșată de extremiștii de dreapta s-a dezlănțuit nu doar asupra evreilor ci și asupra magistraților. În seara primei zile a procesului (17 martie 1925), pe la orele 9,30 primul președinte al Curții cu Jurați, Ariton a primit o scrisoare anonimă în care era amenințat cu moartea. Fiind ferm convins că extremiștii din L.A.N.C. își vor pune în aplicare planul de asasinat în decurs de câteva ore, magistratul a trimis rapid 3 scrisori identice profesorului A. C. Cuza, generalului dr. Macridescu și avocatului Nicu Graur (bănuind că aceștia îi pot cunoaște pe asasini) prin care le-a solicitat să intervină pe lângă cei care îl amenințaseră ca să îi acorde un răgaz și să nu îl ucidă înainte de a-și vedea, pentru ultima dată, mama și sora[17].

            Timp de 3 zile (17 martie-pronunțarea hotărârii de amânare a judecării procesului; 18 martie-respingerea cererii de eliberare pe cauțiune; 19 martie-plecarea studenților antisemiți din oraș) populația evreiască din Focșani a trăit sub teroare, fiind supusă unui adevărat pogrom. Aceste 3 zile au fost cele mai fierbinți deși violențele antisemite au continuat și după.

    

            La 21 martie 1925 a ajuns la Focșani un reporter al ziarului Dimineața care a relatat despre dimensiunile dezastrului:

            „Călătorul care sosește noaptea cu trenurile are senzația clară că a intrat într-un oraș devastat de o armată dușmană sau că o revoluție nebunească s-a abătut asupra orașului Focșani, atât de liniștit și prietenos. Pe dreapta și stânga străzilor mai toate casele au geamurile sfărâmate. Din loc în loc soldații cu arma la umăr păzesc să nu se mai spargă ceea ce, din întâmplare, a rămas nespart. Patrule colindă orașul. (...)

            Deși s-au dat ordine riguroase ca să se confiște toate manifestele cu caracter ațâțător, oriunde s-ar găsi, totuși, azi dimineață am putut vedea în vitrina Librăriei Românești portretul lui Corneliu Zelea Codreanu, încadrat la loc de onoare și în geamul ușei o ediție specială a Cuvântului Studențesc în care se ațâța pur și simplu la crimă, în numele neamului românesc și se afirma că întreaga studențime este solidară cu pedepsirea lui Manciu.

            Având prilejul să am o convorbire cu d. Gavriliu, prefectul județului, i-am comunicat afișarea acestui manifest și d-sa a telefonat d-lui Polițai Guță Iacob, să-l scoată. Se pare, deci, că nu prea e control și de altfel am convingerea că, din cauza acestei lipse de control, Focșanii au trăit și trăesc încă momente de groază”.

            Jurnalistul trimis la fața locului descrie apoi cu amănunte violențele care au urmat după pronunțarea de către Curtea cu Jurați a hotărârii de amânare a judecării lui Corneliu Zelea Codreanu:

            „În vreme ce mai toată poliția și armata, destinată să colaboreze la menținerea ordinei, se afla în jurul Teatrului Pastia, deodată, aproape pe toate străzile orașului, locuite de evrei, au apărut grupuri de studenți cari, nesupărați de nimeni, alergând au început să arunce cu pietre și cu ciomege în geamurile magazinelor și caselor particulare. La aceste grupuri s-au alipit fel de fel de derbedei și, în câteva minute, demonstrația s-a transformat într-o cumplită devastare. Era deslănțuirea desordinei care nu alegea numai casele (evreiești n.a.) însemnate cu crucea încârligată. La un moment dat, furia agresorilor n-a mai cunoscut margini și s-au spart geamurile de la locuințele unor magistrați, de la o secție polițienească, și chiar câteva geamuri de la locuința d-lui prefect Gavriliu. (...) Devastările de marți s-au produs în 3 serii; la orele 6, 8 seara și 1 noaptea. Ele au continuat și în cursul zilei de miercuri până la 9 seara.

            În cursul desordinelor s-a devastat Templul Coral și devastatorii, pătrunzând în interior, au sfărâmat ce au găsit până la policandrul pe care l-au coborât din plafon pentru a-l preface în țăndări. Cadavre de animale moarte au fost aduse și aruncate în interior. Afară de Templul Coral au mai fost sparte geamurile tuturor caselor de rugăciuni evreiești precum și de la școlile Comunității.

            Bandele de derbedei alcătuite imediat după primele spargeri de geamuri, făcute de cei vreo sută de studenți, au pătruns și în câteva case particulare ca locuințele d-lor Scharf, Cohn, Beldner, Maneș Herș etc. D. Beldner care se afla în casă, amenințat să fie omorât, a tras câteva focuri de revolver spre a intimida pe agresori.

            Această apărare a d-lui Beldner i se reproșează de către d. Gavriliu, prefectul județului. De altfel, d. Gavriliu a cerut populațiunei evreiești să nu răspundă la agresiuni și după devastări a cerut cuvântul de onoare al fotografilor locali să nu fotografieze nimic din ce-ar putea supăra, nu se știe pe cine, probabil guvernul[18]”.

           

    Ziarul Lupta consemna faptul că în seara zilei de 17 martie, după pronunțarea amânării procesului, începând cu ora 7, studenții care asistaseră la dezbateri au ieșit pe străzi, lor alăturându-li-se mai mulți locuitori din oraș. „Manifestanții au parcurs străzile I. C. Brătianu, Ștefan cel Mare, Concordia, Obor etc., spărgând geamurile și vitrinele de la prăvăliile evreiești și devastând câteva magazine, sinagogile și mai multe școli evreiești[19]”.

            La 21 martie, trimisul ziarului Adevărul, Dinu Dumbravă avea să relateze la rândul său despre dezastrul și teroarea de la Focșani arătând că „mare parte dintre martorii acuzării cari au venit de la Iași erau terorizați, în chiar vestibulul teatrului, fiind marcați în frunte cu crucea încârligată, aplicată cu măciulia bastoanelor. O astfel de măciulie a unui baston rupt a fost depusă la Parchet”.

            Ziarul Universul a început o campanie defăimătoare împotriva evreilor din Focșani acuzându-i pe nedrept că și-ar fi înscenat devastările și chiar că unii israeliți, deghizați în legionari (îmbrăcați în costume populare românești) ar fi fost arestați de autorități pentru că ar fi participat la distrugeri. Calomniile Universului au fost însă demascate chiar de către oficialitățile din Județul Putna. Prefectul Gavriliu a declarat presei următoarele: „Nu este adevărat că evreii au luat parte la devastări și nici că au fost arestați. Cel puțin eu nu știu despre vreo arestare. Polițaiul orașului a și eliberat în acest sens un certificat d-lui Landau, președintele Comunității. Deasemeni, în ce privește îmbrăcarea evreilor în costume naționale, nu am vreo cunoștință. Regret că Universul a putut face astfel de afirmațiuni absolut neverificate și neautorizate.”

            La rândul său, șeful Poliției Focșani, Guță Iacob avea să menționeze: „Am fost surprinși și n-am avut forțe polițienești pentru înfrânarea dezordinelor din momentul ce ele s-au produs. Armata n-are educație polițienească și nu poate da tot ce i se cere în materie de dezordini. Ceia ce este cert e că evreii n-au provocat ci au rămas liniștiți iar afirmațiunile Universului asupra participării lor la turburări sau asupra unor arestări făcute între ei, sunt fantezii. (...) Dacă nu s-a vărsat sânge, aceasta se datorește cumințeniei populației evreești.”

            În urma unei consfături care s-a ținut la Școala Israelită de Băieți s-a decis ca o delegație formată din dr. Flitman, bancherul Kirmayer și un reprezentant al Comunității Evreiești să se prezinte la guvern și la palatul regal pentru a expune situația dezastroasă de la Focșani.

            La Comunitatea Israelită din oraș au fost centralizate un număr de 260 de cereri ale unor evrei prin care se solicitau despăgubiri pentru geamurile sparte și 9 cereri din partea proprietarilor ale căror care fuseseră complet devastate.

După cum am precizat și mai înainte, distrugerile nu s-au produs doar în ziua de 17 martie 1925 când a avut loc ședința instanței prin care s-a amânat judecata lui Codreanu ci și a doua zi, 18 martie, sub ochii îngăduitori ai militarilor care asigurau paza în zonă: „În legătură cu afirmațiunea domnului prefect Gavriliu asupra caracterului pazei de la Teatrul Pastiea, putem da amănuntul că peste drum de teatru se afla instalat d. dr. Flitman dentist, fost președinte al Comunității Evreești, consilier comunal, membru în Partidul Liberal. Geamurile și firma d-lui Flitman au fost sparte, după cum ne-a afirmat d-sa, a doua zi dimineață, după proces, în asistența soldaților și a doi ofițeri cari n-au făcut niciun gest. Acest caz a fost reclamat d-lui gen. Lișcu, comandantul diviziei și a fost dovedit.”[20].

Medicul dentist Flittman Bernard fusese decorat la 1913 cu Medalia Avântul Țării pentru că participase ca soldat în cadrul Regimentului 10 Putna la Campania din Bulgaria în urma căreia România a dobândit Sudul Dobrogei (Cadrilaterul). În timpul Primului Război Mondial acesta a servit ca medic locotenent la Ambulanța Diviziei I Cavalerie fiind decorat de Regele Ferdinand I prin Decretul 4668/1922 cu Ordinul Coroana României în Grad de Cavaler pentru contribuția adusă pe front la edificarea României Mari[21].

            La 21 martie 1925, directorul Seviciului Administrativ din Prefectura Putna raporta ministrului de Interne că, chiar în acea zi, la ora 5 dimineața studentul Stavăr Petre din Odobești a aruncat cu pietre și a spart geamurile la firma lui Herman Steiner, la un restaurant și la un alt locuitor evreu. Prins de soldații din patrulă a fost eliberat la ordinele sublocotenentului de infanterie Tocineanu[22].

            În urma anchetei desfășurată de autorități s-a stabilit că prefectul Gavriliu se făcea vinovat de devastările antisemite de la Focșani din timpul procesului lui Codreanu. Prin urmare acesta și-a înaintat demisia către ministrul de Interne la sfârșitul lunii aprilie 1925[23].

            În realitate, violențele antisemite de la Focșani din zilele când s-a judecat procesul lui Corneliu Zelea Codreanu au fost posibile și din cauza inacțiunii militarilor de la Divizia 6 Infanterie din oraș care reprezenta principala forță armată însărcinată cu menținerea ordinii și liniștii publice. Comandantul diviziei, generalul Toma Lișcu era un antisemit convins căci „a doua zi după părăsirea cadrelor armatei” acesta s-a înscris ca membru în Liga Apărării Național Creștine. În acest sens avem mărturia noului prefect de Putna, maiorul în rezervă Aurelian Chițulescu publicată la 16 mai 1926 în paginile ziarului Dimineața[24].

Atacuri antisemite au avut loc nu doar în Focșani ci și în orășelele mai mici din Județul Putna precum Mărășești. Raportul șefului Poliției Mărășești, Davidescu este edificator în acest sens. Conform celor consemnate în document, la 19 martie 1925, orele 15, trenul de persoane nr. 625 care venea de la Focșani, a oprit în Gara Mărășești unde a coborât un grup masiv de 150-200 de studenți de la Iași.  Studenții l-au întrebat pe polițaiul urbei unde se afla situat Mausoleul iar acesta le-a răspuns că e departe de gară și că nu vor avea timp să îl viziteze deoarece vor pierde trenul. În acest timp, cu o rapiditate uluitoare, un grup consistent de 40-50 de studenți a ieșit din gară ajungând până în centrul orășelului unde a devastat prăvălia comerciantului Ițic Șmilovici. Șeful poliției a încercat să împiedice distrugerile: „Am ieșit afară de pe peron unde aveam luate măsurile de ordine cu personalul restrâns ce-l aveam și găsind din întâmplare un docar al d-lui Lazarovici, am luat cu mine pe subcomisarul Antohe din Poliția Gărei locale și, fiind în trei minute la locul devastărei, am somat pe studenți a se retrage; cei găsiți în interiorul prăvăliei au fugit și nu-mi pot închipui cum au putut afla că, la câteva prăvălii mai în sus este un magazin de pielărie al d-lui Rabinovici unde deasemenea au spart vitrina scoțând vreo 10 perechi pantofi. Am fugit și m-am baricadat cu subcomisarul Antohi în ușa prăvăliei pe care vroiau a o sparge dar nu au reușit. În urma luptelor ce am avut cu dânșii s-au retras, voind a se îndrepta spre locuința d-lui Bercu David care este în Str. Regina Elisabeta, unde am întrebuințat un truc, strigându-le că pleacă trenul. Atunci dânșii s-au retras, luând direcția spre gară, unde s-au îmbarcat și au plecat”.

            Polițaiul identifica drept cauze ale producerii acestor evenimente violente numărul redus al personalului polițienesc destinat asigurării pazei și protecției bunurilor și persoanelor și lipsa informațiilor, nefiind înștiințat de superiorii de la Focșani de venirea acelui tren plin de studenți.

            La scurt timp, Ițic Șmilovici s-a prezentat la sediul poliției, însoțit de 10 martori, unde a depus plângere împotriva acelor studenți, necunoscuți în localitate, care i-au distrus marfa de coloniale și băuturi spirtoase, i-au spart geamurile și i-au rupt cercevelele de la prăvălie. La plângerea sa comerciantul evreu a anexat și un inventar al bunurilor distruse și deteriorate (3 geamuri, 2 uși, damingene și butoaie cu băuturi alcoolice, diverse alimente, farfurii, pahare, etc.) pagubele, estimate de reclamant, însumând în total 36.316 lei și 50 de bani.

            Reclamație la poliție a făcut și numita Maria Briceanu care, având locuința lângă prăvălia lui Șmilovici, în același corp de clădire, a suferit o pierdere de 450 de lei reprezentând contravaloarea celor 9 geamuri sparte. În schimb, comerciantul Rabinovici, având pagube neînsemnate, nu a mai depus plângere.

            Documentația întocmită de Poliția Mărășești a fost trimisă Prefecturii de Poliție din Iași pentru continuarea cercetărilor și finalizarea anchetei. Se preciza că, din numărul mare al studenților care participaseră la devastări, doar unul fusese identificat, P. Volanschi, fiul căpitanului Volanschi din Tecuci[25].

            Ulterior, la 23 martie 1925, prefectul județului a cerut explicații conducerii Companiei de Jandarmi Putna, cu privire la faptul că structura locală a Jandarmeriei nu a dat concursul poliției pentru a împiedica distrugerile:

            „Am onoare a vă ruga să binevoiți a ne raporta dacă șeful Secției de Jandarmi din Mărășești a avut vreun ordin în legătură cu mișcările studențești și cum s-a făcut că în ziua de 19 martie nu se găsea în comună ca împreună cu poliția să facă față atacului neprevăzut al studenților ce au plecat din Focșani spre Iași.

            Totodată veți cunoaște că în acea zi șeful de secție a fost căutat de noi la telefon și nu a putut fi găsit[26]”.

            Chiar și după strămutarea judecării procesului viitorului căpitan al Mișcării Legionare de la Focșani la Turnu Severin, populația evreiască din Mărășești nu și-a găsit liniștea. Într-o petiție din 23 mai 1925 către prefectul de Putna, israeliții își exprimau teama că ar putut fi din nou victimele brutalităților antisemite:

            „Subsemnații evrei, locuitori ai orașului Mărășești venim cu profund respect a vă ruga să binevoiți a da ordin pentru luarea măsurilor de pază în Gara Mărășești ca la întoarcerea studenților de la procesul Corneliu Z. Codreanu din T. Severin și cum trenurile stau câte 3/4 de oră în stația noastră să se evite devastările și scenele din rându trecut cu ocazia judecărei procesului la Focșani[27].”

            Atacuri au fost semnalate și la Adjud. La 21 martie 1925, șeful poliției din oraș, V. Apostoliu raporta Prefecturii Putna că „în precedentele 24 ore (...) la comercianții Marcu Rizemberg, Isac Mayer și Berl Bercovici din acest oraș, strada Mare a Unirei s-au stricat astă noapte, pe la orele 12, câte 2 geamuri la prăvăliile din față; existând oarecare bănuieli, se fac cercetări în cauză[28]”. Peste câteva zile, la 28 martie 1925, șeful Poliției Adjud informa din nou pe prefect că „în zori de zi, între orele 4-5, indivizi necunoscuți au spart geamurile de la două ferestre de la casa d-lui Leon Leibu din acest oraș[29].”

            De altfel, la Adjud, evreii ajunseseră pur și simplu să fie efectiv terorizați căci indivizi, pe care chipurile polițiștii și jandarmii nu reușeau nicidecum să îi identifice, spărgeau în fiecare seară geamurile prăvăliilor și atelierelor. Tocmai de aceea, la 7 aprilie 1925, prefectul de Putna cerea în mod imperativ șefului Poliției Adjud și șefului secției de jandarmi din oraș să identifice pe făptași în caz contrar urmând a se aplica sancțiuni disciplinare pentru incompetență[30].

            Intensa propagandă antievreiască a făcut victime în special în rândul tinerei generații care începuse să îl adore pe teribilul asasin al prefectului de poliție Manciu. La 23 martie 1925, directorul Arestului Preventiv din Focșani îl înștiința pe prefectul de Putna că în ziua de 22 martie, pe la orele 11, venise la poarta închisorii un grup de vreo 25 de eleve pentru a aduce două cutii de bomboane lui Corneliu Zelea Codreanu. Printre elevele din grup se regăseau Petrescu Elena, Zaharia Gabriela și Hristodorescu Aneta (toate trei din clasa a VII-a)[31].

            La sfârșitul lunii mai a anului 1925 urma se se desfășoare o nouă ședință de judecată în procesul asasinului lui Manciu. La presiunea autorităților centrale și locale, comandamentul Diviziei VI Infanterie a luat măsuri sporite de securitate. S-a stabilit ca, începând din ziua de 20 mai, de la ora 7 dimineața comandanții Regimentelor 10 Infanterie, 11 Artilerie, 16 Obuziere, 3 Pionieri și 4 Artilerie Grea să instaleze în tot cuprinsul orașului posturi fixe și patrule. Comanda dispozitivului de paza și protecție format din 363 de militari a fost încredințată șefului Regimentului 10 Infanterie, colonelul Valeanu Cristofor[32].

            Orașul Focșani urma a fi luat cu asalt nu doar de membrii și simpatizanții Ligii Apărării Național Creștine din Iași și Județul Putna ci și de 3.000 de moți aduși din Ardeal de către președintele Frăției de Cruce, Amos Frâncu la care se adăugau încă 200 de mineri de la Reșița Montană, mobilizați de episcopul Gh. Munteanu (originar din Boița, Hunedoara). Respectivul episcop a venit personal la Focșani și a prezentat avocatului Ioan Neagu Negrilești cererea iscălită de cei 200 de mineri care se angajau ca „apărători pentru procesul lui Corneliu Codreanu”. Între timp, aflând că Înalta Curte de Justiție și Casație a decis să strămute procesul la Turnu Severin, moții din Munții Apuseni și minerii din zona Caraș-Severin s-au îndreptat spre reședința Județului Mehedinți[33].

            Ulterior, la Turnu Severin, asasinul lui Manciu a fost achitat. Dar încă înainte de a se pronunța achitarea lui Codreanu, ziarul Facla, al cărui director era binecunoscutul socialist N. D. Cocea, publica în ziua de 26 mai 1925, pe prima pagină, un articol intitulat Influența politicianismului asupra justiției în care se amintea despre „influențele oculte care se pot substitui dreptei judecăți”. Ministrul Justiției George G. Mârzescu dorea ca justiția să își facă datoria și să condamne pe ucigaș mai ales că prefectul de poliție Constantin Manciu fusese un apropiat al acestuia. Astfel Mârzescu, care era și șeful organizației P.N.L. din Moldova,  a luat măsuri directe și indirecte atât de „urmărire a fasciștilor și antisemiților” cât și de limitare a propagandei acestora.

„Dar pe nesimțite un factor nou a intervenit pentru ca hotărârile din București ale d-lui Mârzescu să nu se potrivească cu cele stabilite la Severin. D. I. G. Duca a început să lucreze în umbră, cu discrețiunea și abilitatea ce-i sunt caracteristice. Șeful organizației liberale din Mehedinți, d. P. Gârboviceanu, vice-președinte al Camerei a fost chemat de ministrul de externe care i-a explicat că deciziile prefectului de Mehedinți d. Vârvoreanu nu trebuiesc să aibă un caracter de agresivitate împotriva sentimentului public; că juraților trebuie să li se explice că verdictul trebuie să-l dea în conformitate cu cugetul și sufletul lor, că un verdict de condamnare ar creea din nou o stare de neliniște în tineretul studențesc și că în orice caz să nu se facă vreo presiune în defavoarea acuzatului. (...)

Fără știrea domnului Mârzescu, indicațiile d-lui Duca, chiar dacă nu contrazic alte indicații ale d-lui ministru al Justiției, e cert că sunt contrarii dorințelor categoric exprimate de șeful liberalilor ieșeni. Cu știrea d-lui Mârzescu indicațiile d-lui Duca ar putea fi socotite drept o deosebire de concepție în felul cum pot fi potolite mult discutatele agitații studențești.

Temperamentul cunoscut, de abil politician, nu-l indică însă pe ministrul de externe ca pe un om care să aibă într-o chestiune atât de serioasă, o părere clar exprimată, precisă, a d-sale. E doar teama de ascendență a unui bine înzestrat amic politic, cu care-și dispută întâietatea în partid; e lucrătura fină pentru a dovedi că atotputernicia d-lui Mârzescu în partid nu a luat proporțiile de care vorbesc fruntașii liberali ai organizațiilor moldovene. (...)

Iată de ce depinde soarta unui proces deslănțuit de patimi reprobabile ! Culoarea verdictului depinde dacă una din ambiții, ori cealaltă iese învingătoare.[34]”

Se pare că intervenția ocultă a ministrului de Externe I. G. Duca, și cu siguranță și a altor factori de decizie, a dat roade căci Corneliu Zelea Codreanu a fost achitat de instanța de judecată de la Turnu-Severin. Ironia sorții face ca, la sfârșitul lunii decembrie a anului 1933, același I. G. Duca, ajuns prim ministru, să fie asasinat pe peronul gării din Sinaia tocmai de legionarii în fruntea cărora se afla asasinul lui Manciu pentru care el intervenise să fie achitat la 1925. 

De altfel, presa democratică l-a suspectat și pe un alt membru al guvernului, ministrul Muncii Nicolae Chirculescu, fruntaș al organizației P.N.L. din Județul Putna că nu s-ar fi implicat suficient în combaterea acțiunilor și propagandei antisemite la Focșani, ba chiar membrii familiei sale fiind implicați direct în susținerea extremiștilor:

„În cercurile politice se discută viu chestiunea dacă d. Chirculescu, ministrul Muncii, mai poate rămâne în guvern. În toate tulburările și agitațiunile fasciste și antisemite fiul d-lui Chirculescu și acum și fiicele d-sale, se amestecă și joacă un rol însemnat. Chiar dacă toți acești copii sunt majori, ei trăiesc în casa părintelui lor și atitudinea și acțiunea lor se poate bănui că oglindesc starea de spirit care domnește într-însa[35]”.

De altfel și când i s-a solicitat prezența în Județul Putna pentru a vedea cu ochii lui devastările produse, ministrul Muncii a refuzat să vină la fața locului deși „focșănenii vor să-i prezinte rezultatul activității nefaste a studenților și elevilor secundari cari au lucrat din îndemnul și sub conducerea tânărului Chirculescu și a fiicelor d-lui ministru[36]”.

Situația era cu atât mai neplăcută cu cât lideri importanți ai israeliților din urbea de pe malurile Milcovului, în frunte cu președintele F. I. Landau, erau înregimentați politic în Partidul Național Liberal. De altfel Landau, în calitate de președinte al Comunității Evreilor din Focșani a adresat o telegramă „ministrului Chirculescu, șeful Partidului Liberal din Putna” în care insista ca acesta să vină totuși personal în oraș:

„Cu durere în suflet vă rugăm să binevoiți a veni personal la Focșani pentru a vedea starea deplorabilă în care au ajuns cetățenii evrei liniștiți și credincioși, lăsați la voia întâmplării distrugându-li-se și profanându-li-se locașurile lor sfinte unde în fiece Sâmbătă și sărbătoare se ridică rugi pentru tron și țară, precum și frumoasele lor școli unde se sădesc copiilor noștri educația națională românească. Toate acestea sunt acum puse în imposibilitate de a fi frecventate.

Comerțul e complectamente distrus iar casele particulare devastate[37]”.

În cele din urmă N. D. Chirculescu s-a deplasat la Focșani (abia la 24 martie 1925) unde a fost întâmpinat de o delegație a evreilor formată din H. Kirmaier, F. I. Landau, I. Gross, B. Flitman și D. Wasserman. După ce și-a exprimat regretele pentru cele întâmplate și a asigurat populația israelită că guvernul va lua măsurile necesare pentru ca „asemenea acte rușinoase să nu se mai repete”, ministrul muncii a vizitat templele și sinagogile devastate, dând asigurări că „toți cei vinovați de complicitate cu devastatorii vor fi pedepsiți”. La sediul Epitropiei Comunității Israelite aproape 200 de persoane reclamaseră pagubele suferite, numai valoarea geamurilor sparte depășind 1 milion de lei. Între firmele afectate era și Societatea Bourne&Co care comercializa mașini de cusut Singer și căreia i se spărsese geamul mare de la vitrină în valoare de 15.000 de lei[38].

Chiar și unii membri ai familiei ministrului liberal al Comunicațiilor, generalul Arthur Văitoianu, care își avea fieful în Focșani, au fost bănuiți că ar fi participat la agitațiile antisemite, despre acest fapt fiind înștiințat chiar primul ministru Ionel Brătianu[39].

Totodată este binecunoscut faptul că Zelea Codreanu s-a bucurat de protecția deplină a nașului său de cununie, generalul în rezervă doctor Ioan Macridescu, fost membru marcant al organizației P.N.L. din Județul Putna, membru al Ligii Poporului (redenumită ulterior Partidul Poporului, având în frunte pe generalul Alexandru Averescu) și fost Maestru Venerabil al Lojii masonice Unirea din Focșani (până la 1925). Ulterior acesta s-a înscris în organizația L.A.N.C. din Județul Putna (1926) iar mai târziu a intrat și în Senatul Mișcării Legionare (1929)[40].

Nu este deloc lipsit de importanță a consemna și faptul că, avocații Ștefan Graur și fiul său Nicușor Graur, membri marcanți ai organizației locale a Partidului Țărănesc (fondat de Ion Mihalache după Primul Război Mondial) s-au erijat de bună voie în apărători ai lui Corneliu Zelea Codreanu[41]. Făcând pledoarie, la 18 martie 1925, la instanța de judecată din Focșani, avocatul Nicușor Graur solicita eliberarea lui Codreanu pe cauțiune deoarece „mobilul crimei făptuite de Codreanu purcede dintr-un spirit naționalist. Nu e nicio teamă de fuga lui și nu e nicio primejdie că ordinea publică va fi turburată[42]”.

Ștefan Graur a fost membru al Partidului Național Liberal înainte de 1919, membru din 1922 și apoi președinte al organizației din Focșani a Partidului Țărănesc, ulterior președinte al organizației din Județul Putna a Partidului Național Țărănesc (după fuziunea din 1926 dintre Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache cu Partidul Național Român al lui Iuliu Maniu din Ardeal)[43].

            Odată achitat, viitorul lider al Mișcării Legionare avea să revină în urbea de pe malurile Milcovului. În ziua de duminică, 14 iunie 1925, în crângul de lângă Focșani Corneliu Zelea Codreanu și-a oficiat căsătoria religioasă cu Elena Ilinoiu. Cu câteva zile înainte, în Focșani și în Județul Putna, agitatori antisemiți au împărțit imprimate care provocau la acte de brutalitate sângeroasă contra populației evreiești. Guvernul a discutat în două ședințe măsurile de securitate care trebuiau luate pentru a împiedica violențele antisemite. Au fost concentrați 400 de jandarmi iar comandantul diviziei militare din Bacău și-a asumat răspunderea menținerii ordinii, concentrând în acest sens numeroase trupe. Echipe volante urmau a staționa prin gări pentru a asigura ordinea pe trenurile de călători. Toate cârciumele au fost închise, populația evreiască fiind forțată de împrejurări să stea în case. Cei care doreau să participe la nuntă, în special coloanele de țărani, urmau a se deplasa prin Focșani pe o singură stradă, o singură cale de acces anume indicată de autorități.

            Referitor la atitudinea autorităților față de Corneliu Zelea Codreanu, ziarul Adevărul făcea o interesantă analiză: „Cum se vede, o întreagă desfășurare de forțe, o întreagă strategie care însă nu poate șterge cu totul ideea că guvernul pregătește d-lui Zelea Codreanu, antisemitismului, fascismului, aliatului său din trecut și viitor o manifestațiune care să se desfășoare sub paza baionetelor și jandarmilor.

            Căci, constatăm un lucru. De câte ori opoziția democratică voește să țină o întrunire guvernul nu numai că împiedică venirea în coloane a țăranilor cari vor să vină, ci împiedică chiar pe fiecare individual ca să vie. Iar când țăranii sunt convocați la o nuntă care, în intențiunea convocatorilor trebuie să fie o nuntă sângeroasă, să fie pretextul unei acțiuni turburătoare a ordinei, la capătul căreia ei ar fi victime ale unor orori inutile ca în 1907-guvernul nu găsește mijlocul de a împedeca o asemenea crimă, devine subit de respectuos (față de) libertatea individuală și de dreptul de întrunire și sub pretextul de a împiedica dezordinea, pune dezordinea sub protecția baionetelor și a Jandarmeriei[44].”

            Presate de autoritățile centrale, oficialitățile din Județul Putna au instituit măsuri severe de securitate la nivelul Orașului Focșani încă de la 11 iunie 1925. În acest sens reprezentanții autorităților au discutat chiar cu șefii organizației LANC ce „aveau o poliție a lor” care, chipurile, lucra în colaborare cu poliția oficială a statului român. Prefectul de Putna raporta ministrului de Interne că luase măsura ca orașul să fie păzit de gărzi militare. În colaborare cu comandantul Diviziei VI Infanterie s-a dispus ca „grosul trupelor să fie adăpostit prin diverse localuri publice, particulare și prin curți iar pe străzi nu s-a văzut tot timpul decât santinele izolate la distanțe mari una de alta”. S-au fixat itinerariile pe unde trebuiau să se strecoare vehiculele care veneau de prin sate cu participanții la nuntă, evitând pe cât posibil cartierele evreiești.

            Activitatea economică a comercianților israeliți a avut de suferit căci încă de sâmbătă 12 iunie, de la ora 12 ziua, s-a dispus închiderea magazinelor lor, autoritățile județene punându-le în vedere acestora „să păstreze o atitudine cât se poate de calmă, îndemnându-i pe cât posibil să evite orice contact cu grupele de nuntași ce veneau în Focșani”. Duminică dimineața au fost închise complet toate cârciumele din oraș.

            Datorită măsurilor severe de securitate luate de instituțiile statului, chiar în ziua nunții (14 iunie) nu s-au înregistrat evenimente deosebite. În zilele următoare însă, datorită relaxării măsurilor de pază și protecție, teroarea și frica s-au abătut din nou asupra populației evreiești din oraș, grupările antisemite dezlănțiundu-se cu furie.

            În noaptea de 18/19 iunie și apoi și în noaptea de 21/22 iunie 1925 indivizi necunoscuți au mâzgâlit cu păcură geamurile, giurgivelele, pereții și ușile locuințelor mai multor israeliți de pe Strada Brăilei: Marcu Grinștein, Lupu Moise, Leon Kitner, Herșcu Kimel, Burah Henichi, Berlă I. Lebel și Sofia Sager. În cele din urmă Poliția Orașului Focșani l-a identificat pe suspectul Costică Pricope din Țifești, bănuind că acesta ar fi fost autorul faptelor[45].

            Agentul special nr. 1167 din cadrul Brigăzii de Siguranță din Focșani raporta că, în seara zilei de 22 iulie 1925, pe la orele 6,30-7 se afla în grădina publică, așezat pe o bancă ceaprazarul Henoch Beldner care își avea domiciliul în oraș pe Str. I. C. Brătianu nr. 108. „La un moment dat pe banca unde ședea numitul a venit un grup de băieți de liceu și (școală) normală, în număr aproximativ de 10 inși, și fără ca d-l Beldner să le spună ceva au început a-l acosta insultându-l și în urmă chiar lovindu-l cu îmbrâncituri care l-au forțat pe numitul să părăsească grădina.

            Printre provocatori s-au remarcat mai recalcitranți doi elevi, fiul lui George Chirilă-frizer din Focșani de la Școala Normală și fiul preotului Plopeanu tot din acest oraș.

            Toți acești elevi se întrunesc mai în fiecare seară în grădină – 9 - 10 și încep a cânta cântece cu caracter antisemit în grădina publică, tulburând astfel ordinea publică[46]”.

            Datorită presiunilor extremiștilor, artiștii evrei din trupele care jucau la Focșani erau nevoiți să își abandoneze activitatea. De exemplu, în seara zilei de 27 iulie 1925, la Teatrul Pastia trebuia să se joace „opereta Bayadera” de către trupa Leonard. În urma intenselor proteste ale membrilor și simpatizanților Ligii Apărării Național Creștine, care împrăștiaseră inclusiv manifeste prin care cereau ca actorul Caner, care era de origine evreu, să nu apară pe scenă, directorul trupei a fost nevoit să renunțe la piesa de teatru programată, jucându-se în schimb opereta „Contele de Luxemburg” în care artistul israelit nu avea niciun rol.

            După terminarea spectacolului, lăncierii care aveau la ei ouă clocite (fiind pregătiți pentru a-l ataca pe Caner dacă ar fi apărut spre scenă), le-au aruncat în firmele evreiești de pe stradă[47].

            Tot în ziua de 27 iulie, pe la orele 23, tinerii George Periețeanu, Marcel Rosin, Saul Baron și Alexandru Herman au fost atacați pe stradă și în grădina publică din centrul orașului de un grup de indivizi format din Tică Paraschivescu, frații Mavru, Secăluș elev de liceu, Ștefănescu, Pompilian, Cariadi, Cambureanu, Stoenescu, frații Chirilă. Aceștia din urmă au aruncat în tinerii evrei cu ouă clocite și cu pietre[48].

            În noaptea de 27 spre 28 iulie 1925, autori pe care nici Poliția Focșani și nici Serviciul Siguranței nu i-a identificat, au rupt firmele și obloanele prăvăliilor evreiești de pe Strada Mare. Păgubiții Solomon Mintzer, Sol Marcus, Isac Herșcovici și M. Rosenstein au depus plângere la autoritățile judiciare[49].

            La 28 iulie 1925, 7 comercianți evrei din Focșani (Piața Independenței), Iancu Berman, Iacob Goldenberg, David Segal, Filip Israel, Iosif Weissman, Lazăr Weiner și Natan Șmil au adresat o plângere primului procuror al Parchetului Tribunalului Putna împotriva lui Niță Arghir care avea un atelier de cizmărie și un magazin de încălțăminte situat în apropierea prăvăliilor israelite. Comercianții evrei reclamau faptul că „nu e zi de la Dumnezeu în care acest om să nu ne provoace, să nu ne insulte sau să nu ne lovească. Azi a fost lovit cu o piatră în piept un băiat din prăvălia d-lui Iacob K. Goldenberg și când acest domn i-a cerut socoteală în mod liniștit a fost amenințat cu cuțitul și cu cuvintele: Vă vom tăia pe toți jidanii !

            Incidentul petrecut astăzi nu este însă cel mai grav. Zilnic se petrec asemenea scene. Niță Arghir, soția sa și lucrătorii ne amenință cu moartea și ne provoacă zilnic. Am reclamat acum o săptămână d-lui prefect al județului, fără nicio consecință practică. A doua zi Niță Arghir a strigat că nu se teme de nimeni, îndemnând pe săteni să nu calce în prăvăliile noastre.

            Niță Arghir nu și-a recunoscut faptele declarând că doar un ucenic de-al său pe nume Costică ar fi aruncat cu un cotor de măr în copilul de 5–6 ani al lui Iancu Goldenberg dar nu cu o piatră[50].

            Un eveniment dramatic s-a produs în seara zilei de 30 iulie 1925, pe la orele 10,30-11, în grădina publică din centrul Orașului Focșani. Un grup de 15-30 de evrei care se afla în grădina publică a fost atacat de un alt grup de 200 de români, majoritatea tineri, membri și simpatizanți L.A.N.C. Israeliții au refuzat să părăsescă zona înarmându-se cu bețe și pietre, baricadându-se în spatele zidului unei clădiri pentru a rezista asaltului extremiștilor creștini care doreau să îi alunge cu totul din grădina publică, strigându-le să plece în Palestina.

            În bătaia care a urmat, tânărul David Salter (domiciliat în str. Concordia nr. 4) a fost atacat de câțiva tineri români, elevi de liceu care l-au lovit cu bâtele în cap și pe tot corpul, lăsându-l leșinat într-o baie de sânge. Speriat, prietenul acestuia David Davidovici a reușit în schimb să scape cu fuga. Dintre agresori au fost identificați Pompilian, Gheorghe Mihăilescu, Constantin Alexandrescu și frații Vasile Gh. Chirilă și Panaite Gh. Chirilă[51].

            La rândul său, medicul dentist Bernard Flitman a reclamat primului procuror al Parchetului Putna faptul că, în seara zilei de 2 august 1925, întorcându-se acasă din oraș împreună cu copilul și soția a obsevat că cineva spărsese cu pietre 4 geamuri. Medicul evreu a aflat că, cu puțin timp înainte, prin fața casei sale trecuse un grup de membri ai Ligii Apărării Naționale Creștine care se întorceau de la o întrunire. Grupul era format din numiții Christopol. Chr. Solomon, colonelul Cambureanu și cizmarul Velicu. Acesta din urmă ar fi aruncat cu pietre și ar fi spart geamurile. Dar în urma cercetărilor oficiale ale poliției nu a fost identificat, în mod concret, niciun autor[52]. 

            Tot în seara zilei de 2 august 1925, directorul Băncii Kirmaier, Max Zoller a reclamat faptul că, pe la orele 9, trei indivizi necunoscuți, înarmați cu ciomege, au pătruns în locuința acestuia din Focșani de pe Strada Dimitrie Sturdza nr. 11. Au găsit acasă doar pe tatăl lui Max Zoller, Solomon Zoller și pe servitoarea Iulia Tofan. Au spart rapid 6 geamuri, din care unul de cristal înflorat apoi au dispărut. Ajunși la fața locului polițiștii au constatat paguba dar în urma tuturor cercetărilor efectuate au raportat Parchetului Tribunalului Putna că nu au reușit să identifice pe autorii distrugerii[53].

            Max Zoller era un lider al evreilor din Județul Putna care fusese decorat de Regele Ferdinand I, prin Înaltul Decret nr. 1744/7 iulie 1918, cu Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918 fără barete pentru contribuția adusă la organizarea Spitalului Crucii Roșii din Focșani în timpul Războiului Pentru Reîntregirea Neamului[54].

            Câteva zile mai târziu, la 5 august 1925, casierul Băncii Kirmaier, Martin Freier (domiciliat în Focșani, pe Strada Brăilei nr. 11) a adresat o petiție parchetului în care arăta că, în ziua de 30 iulie 1925, fusese amenințat de tânărul I. Pelin (domiciliat pe str. Mare a Unirii nr. 289) că „îl va tăia în bucăți”. Același individ l-a înjurat pe Martin Freier a doua zi pe când acesta afla în fața Cafenelei Napoleon după care a luat legătura cu Gabor și cu alți doi indivizi plănuind să îl bată împreună. În susținerea sa, casierul Băncii Kirmaier a citat ca martori pe procuristul Băncii Putna, Christodorescu, Jacob Cohn, D. Grinspe și avocatul Schlessinger care au auzit și au văzut cele întâmplate[55].

            Cu toate acestea brutalitățile contra Băncii Kirmaier și angajaților acesteia au continuat, șeful Poliției Focșani, C. Filipescu înștiințând Prefectura Putna despre faptul că în noaptea zilei de 5 august 1925, pe la orele 1,30 indivizi necunoscuți au spart 2 geamuri la sediul respectivei bănci, situată pe Strada Mare a Unirii, utilizând un băț pe care l-au băgat prin găurile obloanelor de fier de la intrare[56].

            Șeful Brigăzii de Siguranță Focșani consemna la 3 august 1925 că în Grădina Gherfaș din oraș fusese organizată o serbare a Ligii Apărării Național Creștine, la care au participat aproximativ 3.000 de persoane, multe dintre acestea fiind comercianți și meseriași creștini. Cu acest prilej s-au cântat cântece patriotice, s-au dansat dansuri populare românești și s-au ținut discursuri antisemite de către Christache Solomon și maiorul invalid Christopol. S-a pus accentul pe „distrugerea și isgonirea elementului jidovesc” din țară.

            După terminarea serbării, s-au format grupuri mici de lăncieri care au apucat pe diferite străzi și care, până la ora 10 seara, au spart geamurile următorilor lideri ai populației israelite: Froim Landau-președintele Comunității Evreilor din Focșani, Herman Kirmaier-bancher, Zoller-comerciant și bancher, Pincu Aron-comerciant[57].

De altfel și șeful Brigăzii de Siguranță, Guță Iacob raporta prefectului județului că „agitațiile antisemite din orașul nostru iau proporții din ce în ce mai întinse pentru care s-a cerut concursul mai larg al garnizoanei locale care cu începere de astăzi a scos în oraș un număr mic de trupe, deoarece majoritatea trupelor se găsesc în concediu de vară”. S-au luat totuși măsuri de siguranță, sosind în urbea de pe malurile Milcovului un număr de 30 de jandarmi sub comanda locotenentului Varo Alexandru care au format patrule în colaborare cu polițiștii.

            Întărirea securității era absolut necesară deoarece, cu doar o zi în urmă, pe la orele 7,30, în locuința lui David Vasserman din Strada Concordiei au pătruns prin efracție 3 indivizi necunoscuți care l-au luat la bătaie pe proprietar spărgându-i capul și lovind-o și pe soția acestuia. Pe o altă stradă, Dimitrie Sturdza, mai mulți bătăuși au vrut să pătrundă în locuința israelitului Zoller dar nu au reușit, găsind toate intrările ferecate, în schimb s-au răzbunat bombardând casa cu pietre. Atacatorii s-au risipit după ce Zoller a tras câteva focuri de revolver în aer. Cetele de bătăuși au trecut apoi pe Strada Cuza Vodă spărgând 2 geamuri la locuința lui Moriț Avramovici, apoi pe Strada Fânăriei distrugând 6 geamuri la imobilul lui Faibiș A. după care au mers pe Strada Postelnicu spărgând un geam la Marcu Prialnic.

            În aceeași zi, pe la orele 10 a.m., maiorul pensionar Cristopol însoțit de Gh. Niculescu (mare proprietar) și Aristotel Gheorghiu s-au deplasat la cabinetul medicului dentist Leibovici din Strada Mare pe care l-au bătut „în mod grav” deoarece acesta îi denunțase pe cei trei autorităților fiindcă îi văzuse că spărseseră geamurile la Banca Kirmaier[58].

            La 8 august 1925, șeful Poliției Focșani, Guță Iacob informa prefectura de județ că spiritele începuseră să se mai liniștească. Trupele unităților armatei au fost retrase rămânând în oraș, pentru asigurarea pazei și menținerea ordinii, doar 100 de jandarmi sub comanda locotenentului Varo Alexandru[59]. Cu toate acestea, atacurile împotriva israeliților nu au încetat complet căci, la 9 august 1925, 4 indivizi pe care poliția nu a reușit să îi identifice, au spart 3 „ochiuri de geam” de la 3 camere ale imobilului tăbăcarului Avram Katz situat pe Strada Pielari nr. 73[60].

            Starea de relativă acalmie nu a ținut însă mult timp deoarece Corneliu Zelea Codreanu se pregătea să revină la Focșani împreună cu mentorul său spiritual, liderul L.A.N.C., A. C. Cuza pentru a-i boteza pe copiii născuți în perioada de 14 iunie-14 august 1925 (adică în răstimpul de 2 luni trecute de la oficierea nunții asasinului lui Manciu)[61].

            Anunțul despre revenirea celor doi apostoli ai antisemitismului în reședința Județului Putna a încins iarăși spiritele ultranaționaliștilor. În orășelul Panciu poliția a confiscat la 10 august 1925 două manifeste cu caracter extremist de la croitorului Neculai Voinea și a șters de pe ușa atelierului său textul antisemit pe care îl scrisese: „Nu cumpărați de la Jidani[62]”.

            Propagandă antisemită se făcea și în comunele rurale din Țara Vrancei. La iarmarocul organizat la Vidra, studentul Dragomir Danțiș și alți elevi din școlile superioare au împărțit manifeste contra persoanelor de religie mozaică. Cazul a fost raportat autorităților județene la 13 august 1925, în baza informării primite de la Secția de Jandarmi Vidra[63].

            Pentru a evita repetarea episoadelor de teroare și brutalitate contra israeliților, autoritățile au interzis lui Codreanu și lui A. C. Cuza să oficieze botezul copiilor la Focșani. Forțați de împrejurări aceștia au anunțat că vor boteza 230 de copii născuți în perioada 14 iunie - 14 august, în data de 16 august 1925, la via proprietarului Gh. Niculescu din Comuna Golești (Jud. Râmnicu Sărat)[64]. Evenimentul având loc în afara Focșaniului, în oraș nu s-au înregistrat decât incidente antisemite izolate. La sediul poliției a fost adus la 17 august Gh. Giurea fiind bănuit că ar fi aruncat cu pietre în casa evreului Moriț Idelovici[65].

            După câtva timp, la 5 septembrie 1925,  liderul Comunității Evreilor din Focșani a trimis o telegramă Ministerului Justiției, prin care sesiza faptul că vicepreședintele respectivei organizații fusese victima unei agresiuni brutale:

            „Aducem respectuos la cunoștință Excelenței Voastre că orașul nostru este sub teroare. Cetățeni evrei pașnici sunt bătuți în casele lor. Eri, pe la orele 7 seara, Vicepreședintele Comunităței noastre a fost grav bătut la sânge, împreună cu soția sa, în casa lor proprie. Populația evrească foarte alarmată, văzându-se fără ocrotire. Rugăm respectuos ordonați măsuri urgente pentru siguranța vieței și avutului nostru.

            Președintele Comunității Evreilor Focșani, Landau.[66]”

            Cele semnalate de președintele Comunității Evreilor din Focșani reflectau tristul adevăr căci bătăile erau la ordinea zilei pe tot cuprinsul Județului Putna. Șeful Poliției din Adjud raporta faptul că, la 26 septembrie 1925, pe la orele 1 după amiază, individul Stelică Gheorghiu din comuna Ruginești a atacat și a lovit pe peronul Gării din Adjud pe inginerul Leventer de la Secția de Întreținere C.F.R. iar în seara aceleiași zile, pe la 9,30 Costache Șatraru, Const. Șatraru și Mihalache Roșu au acostat și au lovit pe evreii Moriț Blum și Iosef Samson care se deplasau de la stația C.F.R. spre oraș. Cei doi, deși aflați sub ploaia de lovituri au reușit să fugă, fiind urmăriți pe stradă de agresori. În cele din urmă, ambii au izbutit să se adăpostească la locuința lui Moriț Blum dar Costache Șatraru, înarmat cu un cuțit, a intrat cu forța în casă amenințându-l pe israelitul Isac Haig, chiriașul lui Blum. Abia după ce a ajuns poliția la fața locului, agresorii au plecat, îndreptându-se spre locuințele lor din Comuna Ruginești[67].

            Tot Poliția Adjud raporta că, la 6 noiembrie 1925, pe la orele 11,30, indivizi necunoscuți au spart gemurile de la locuința comerciantului Iosif Zingher din Strada Mare iar pe la ora 1 noaptea au distrus geamurile de la Sinagora Meseriașilor de pe Strada Costache Negri[68].

            Abia spre sfârșitul anului 1925 violențele antisemite s-au mai rărit și au mai scăzut în intensitate.

            Toleranța cu care a fost tratat Corneliu Zelea Codreanu de către autoritățile statului român în anul 1925, îl va încuraja pe acesta să își amplifice violențele și brutalitățile față de evrei și să continuie să amenințe direct autoritățile. Spre exemplu, în prima parte a lunii mai a anului 1926, aflat din nou pe raza Județului Putna pentru a face propagandă antisemită, viitorul lider al Mișcării Legionare l-a amenințat cu moartea pe noul prefect de Putna, Aurelian Chițulescu zicându-i că „va avea soarta lui Manciu”. În aceste condiții Corneliu Zelea Codreanu a fost arestat preventiv la Focșani apoi înaintat spre judecată Curții Marțiale[69].

            Tragicele evenimente care au avut loc în cursul anului 1925 la Focșani și în celelalte localități din Județul Putna (teroarea, distrugerile, bătăile, torturile) au căpătăt dimensiunile unui adevărat pogrom care s-a abătut asupra populației evreiești din această zonă a României. Aceste violențe antisemite vor culmina cu groaznicele pogromuri și cu Holocaustul din perioada statului național-legionar și dictaturii generalului Ion Antonescu.

           

---

[1] Ziarul Zimbrul, anul II, nr. 61 din 31 ianuarie 1852, p. 231.

[2] Biblioteca Națională a României-Colecții Speciale, fond Brătianu, ds. AIFB L/5, f. 3. Vezi și ziarul Albina, anul IV, nr. 104 din 10/22 decembrie 1869, p. 3-4.

[3] Ziarul Lupta, anul VIII, nr. 1507 din 8 septembrie 1891, p. 1. Vezi și ziarul Opinia, anul II, nr. 274/13 aprilie 1899, p. 3.

[4] Ibidem, nr. 1503 din 6 septembrie 1891, p. 1.

[5] Ziarul Adevărul, anul VIII, nr. 2129 din 2 martie 1895, p. 1.

[6] Ziarul Dimineața, anul IV, nr. 1106 din 11 martie 1907, p. 1.

[7] Ibidem, nr. 1109 din 14 martie 1907, p. 1.

[8] Ziarul Drapelul, anul VII, nr. 30 din 13/26 martie 1907, p. 3

[9] Ziarul Lumea, anul VII, nr. din 7 noiembrie 1924, p. 1.

[10] Ibidem, p. 4.

[11] Ziarul Adevărul, anul XXXVIII, nr. 12634 din 28 februarie 1925, p. 6.

[12] Arhivele Naționale Vrancea, fond Prefectura Județului Putna, ds. 66/1925, f. 62.

[13] Ibidem, ds. 67/1925, f. 45.

[14] Ziarul Adevărul, anul XXXVIII, nr. 12660 din 26 martie 1925, p. 5.

[15] Ibidem, nr. 12658 din 19 martie 1925, p. 5.

[16] Ziarul Dimineața, anul XXI, nr. 6586 din 19 martie 1925, p. 1.

[17] Ziarul Adevărul, anul XXXVIII, nr. 12660 din 26 martie 1925, p. 5.

[18] Ziarul Dimineața, anul XXI, nr. 6591 din 24 martie 1925, p. 15.

[19] Ziarul Lupta, anul IV, nr. 983 din 20 martie 1925, p. 2.

[20] Ziarul Adevărul, anul XXXVIII, nr. 12653 din 24 martie 1925, p. 5.

[21] Bogdan Constantin Dogaru, Evreii din Județul Putna-Vrancea în Armata Română (1913; 1916-1919), Ed. Hasefer, București, 2014, p. 58.

[22] Arhivele Naționale Vrancea, fond Prefectura Județului Putna, ds. 67/1925, f. 37.

[23] Ziarul Adevărul, anul 38, nr. 12693 din 30 aprilie 1925, p. 4.

[24] Ziarul Dimineața, anul XXII, nr. 6990 din 16 mai 1926, p.1.

[25] Arhivele Naționale Vrancea, fond Parchetul Tribunalului Putna, ds. 2/1925, f. 2-4.

[26] Idem, fond Prefectura Județului Putna, ds. 67/1925, f. 43.

[27] Ibidem, f. 88.

[28] Ibidem, f. 41.

[29] Ibidem, f. 51-52.

[30] Ibidem, f. 65-66.

[31] Ibidem, f. 60.

[32] Ibidem, f. 76.

[33] Ziarul Facla, Anul VII, nr. 15 din 14 mai 1925, p. 2.

[34] Ibidem, nr. 25 din 26 mai 1925, p. 1.

[35] Ziarul Adevărul, anul XXXVIII, nr. 12653 din 19 martie 1925, p. 6.

[36] Ibidem, nr. 12657 din 23 martie 1925, p. 5.

[37] Ibidem, nr. 12660 din 26 martie 1925, p. 5.

[38] Ibidem, nr. 12662 din 28 martie 1925, p. 5.

[39] Ibidem, nr. 12658 din 24 martie 1925, p. 6.

[40] Horia Dumitrescu, Gheorghe Miron, Generalul dr. Ioan Macridescu (1848-1935) în „Cronica Vrancei”, XVIII, Ed. Pallas, Focșani, 2014, p. 138, 144-145 și 147.

[41] Ziarul Adevărul, anul XXXVIII, nr. 12653 din 19 martie 1925, p. 5. Vezi și anul XXXVII, nr. 12348 din 27 aprilie 1924, p. 5.

[42] Ziarul Dimineața, anul XXI, nr. 6586 din 19 martie 1925, p. 11.

[43] Ziarul Lupta, anul II, nr. 285 din 28 noiembrie 1922, p. 3. Vezi și Ziarul Adevărul anul XXXVIII, nr. 12640 din 6 martie 1925, p. 2.

[44] Ziarul Adevărul, anul 38 nr. 12628 din 12 iunie 1925, p. 1.

[45] Arhivele Naționale Vrancea, fond Parchetul Tribunalului Putna, ds. 1/1925, f. 32-35 și 45.

[46] Idem, fond Prefectura Județului Putna, ds. 67/1925, p. 108.

[47] Ibidem, f. 106.

[48] Ibidem, f. 126-130.

[49] Arhivele Naționale Vrancea, fond Parchetul Tribunalului Putna, ds. 1/1925, f. 69-71.

[50] Ibidem, f. 96-97.

[51] Ibidem, f. 79-91.

[52] Ibidem, f. 107, 111 și 113.

[53] Ibidem, f. 100-101 și 104-105.

[54] Bogdan Constantin Dogaru, Op. cit., p. 59.

[55] Arhivele Naționale Vrancea, fond Parchetul Tribunalului Putna, ds. 1/1925, f. 118-119.

[56] Idem, fond Prefectura Județului Putna, ds. 67/1925, f. 120.

[57] Ibidem, f. 118-119.

[58] Ibidem, f. 123.

[59] Ibidem, f. 142.

[60] Arhivele Naționale Vrancea, fond Parchetul Tribunalului Putna, ds. 1/1925, f. 149-150.

[61] Idem, fond Prefectura Județului Putna, ds. 67/1925, f. 143.

[62] Ibidem, f. 144.

[63] Ibidem, f. 149.

[64] Ibidem, f. 152-153.

[65] Ibidem, f. 155.

[66] Ibidem, f. 178-179.

[67] Ibidem, f. 183.

[68] Ibidem, f. 200.

[69] Ziarul Argus, anul XVII, nr. 3914 din 13 mai 1926, p. 5. Vezi și Ziarul Dimineața, anul XXII, nr. 6990 din 16 mai 1926, p. 6.